Categorii

Filtre

Reviste

Partener documentare

Radu RIZOIU

Radu Rizoiu are o experiență profesională de peste 20 de ani în domeniul juridic, lucrând ca avocat în cadrul unei reputate societăți locale de avocatură, precum și în cadrul societății pe care a înființat-o ulterior. În cadrul activității profesionale, Radu a dobândit o experiență bogată în domeniul finanțărilor (în special a celor garantate) și a dreptului societar. De asemenea, ariile sale de specializare vizează domenii reglementate precum industria bancară, energia și industria comunicațiilor.

După studiile doctorale finalizate cu o lucrare despre Garanțiile reale mobiliare. O abordare funcțională (Editura Universul juridic 2011), Radu a devenit cadru universitar, deținând la acest moment funcția de conferențiar universitar în cadrul Facultății de Drept a Universității din București, titular al disciplinelor Drept civil. Persoanele (licență), Teoria generală a actului juridic civil (master) și Garanții civile (master). Începând cu anul 2005, Radu este formator la disciplina Drept civil. Raporturile cu profesioniștii în cadrul Institutului Național al Magistraturii.

Radu a scris peste 70 de studii și articole în reviste de specialitate, în special în domeniul dreptului garanțiilor, dreptului administrativ al bunurilor și teoriei actului juridic. De asemenea este autor al mai multor monografii în domeniul garanțiilor civile, precum și coautor al unui curs de Drept civil. Persoanele, unde a realizat partea destinată persoanei juridice de drept privat.

Publicații ale autorului [18 produse]

Sortează după:
Afișează:
© Editura Rosetti 2011-2024 Informații